OK, ùn servi à nudda, ma ci femu piaceri. Eccu dunca a prima parti di a Scena 1 di l'Attu V d'Hamlet, traduta in corsu. Un pezzu tutti l'anni sin'à u 2020, è ci duvariamu ghjunghja.
Attu V
Scena 1
Un cimiteriu.
Entrini dui buffoni, cù vanghini, &c
PRIMU BUFFONU. L’avaremu da intarrà com’è una cristiana, quissa chì circa da par idda u so salutu ?
SICONDU BUFFONU. Ghje’ ti dicu chè sì ; è tandu zappa puri, u ghjudici di paci si hè prununciatu annant’ad idda, è voli un intarru chì sighi cristianu.
PRIMU BUFFONU. È comu pò essa, almenu ch’idda si fussi annigata pà difendasi ?
SICONDU BUFFONU. Cheta, hè ciò ch’ani trovu.
PRIMU BUFFONU. Ci voli ch’idda sighi par difendasi, chì sì di nò ùn pò essa. Chì u prublemu hè cussì : sì ghje’ m’annegu apposta, voli dì ci hè una azzioni, è un’ azzioni cunteni trè radiconi, veni à dì : agiscia, fà, è esecutà. Ergu (1), hè apposta ch’idda s’hè annigata.
SICONDU BUFFONU. Ostia, ma stetilu à senta, u bravu bicchimortu…
PRIMU BUFFONU. Scuseti ghjà, par piaceri. Quì curri l’acqua, ùn hè ? Quì si teni l’omu, d’accordu ? Sì l’omu và à quidda acqua, è ch’iddu s’annega da par iddu, hè iddu chì ci và, chì la volghi o nò ; fetici casu. Ma s’idda hè l’acqua chì veni ad iddu, è l’annega, ùn s’annega micca da par iddu. Ergu, quissu ch’ùn hè culpevuli di a so propia morti ùn compii da par iddu a so vita.
SICONDU BUFFONU. Ma hè a leggi cussì ?
PRIMU BUFFONU. Sicura ch’hè cussì, a leggi. Quandu s’agisci di l’inchiesti di u ghjudici di paci.
SICONDU BUFFONU. Voli sapè ciò ch’e’ pensu ? S’iddu ùn s’era agitu d’una donna di a sgiurizia, l’avariamu intarrata fora da u cimiteriu cristianu.
PRIMU BUFFONU. Tandu, dici u veru ; ed hè monda rigrittevuli chì l’aienti più alti poschini avè u drittu in quissu mondu d’annigassi o d’appiccassi da par iddi, monda di più chè i so pari davanti à Cristu. Aiò, u me vanghinu. Ùn ci hè signori più anziani chè l’urtulani, i zappadori, è i bicchimorti. Mantenini d’Adamu a prufissioni.
SICONDU BUFFONU. Era un signori, iddu ?
PRIMU BUFFONU. Fù u prima chì purtò l’armi.
SICONDU BUFFONU. Aiò, armi ùn avia.
PRIMU BUFFONU. Comu, se un paganu, se ? Comu i capisci tù i Scritturi ? I Scritturi dicini chì Adamu facia l’ortu, pudia fà l’ortu è ùn avè l’armi ? T’aghju da pona un’ altra quistioni annant’à quissa ; è sì tù ùn se bonu à risponda à ‘ssu prupositu, cunfessati subbitu…
SICONDU BUFFONU. Dimmi puri.
PRIMU BUFFONU. Qual’hè quissu chì custruisci meddu chè u muraddori, u maestru d’ascia o u bancalaru ?
SICONDU BUFFONU. U boia chì drizza i furchi ; chì i so custruzzioni si mantenini pà middi clienti.
PRIMU BUFFONU. Mi piaci a to manera di pinsà, a ricunnoscu ; i furchi viaghjani bè ; ma comu viaghjani bè ? Viaghjani bè par quissi chì facini mali ; è tù faci mali di dì chì i furchi sò meddu custruiti chè i ghjesii ; ergu, i furchi t’andariani à tè, sì ! Prova dinò, aiò.
SICONDU BUFFONU. Qual’hè chì custruisci meddu chè u muraddori, u maestru d’ascia o u bancalaru ?
PRIMU BUFFONU. Iè, dimmi quissa, è punarè a coppia (2).
SICONDU BUFFONU. Và bè, avali a possu dì.
PRIMU BUFFONU. Cacciala.
SICONDU BUFFONU. Sangu ‘ll’ostia, ùn la possu dì.
Entrini HAMLET è ARAZIU à calchì passu.
PRIMU BUFFONU. Ùn ti strazià u ciarbeddu pà ‘ss’affari, ch’hè un beddu zifulà à l’asinu ch’ùn vol’ bia ; è sì a quistioni a ti dumandani dinò, arrispondi puri « u bicchimortu » ; i casi ‘ddu custruisci durani sin’à l’ultimu ghjudicamentu. Aiò, ritirati ind’è Yaughan (3), è voltami una ciruchja di vinaccia.
Esci u Sicondu Buffonu.
L’altru zappa è canta.
Quand’eru ghjonu è innamuratu, innamuratu
À mè paria frenesia
Pà cuntrattà, oh ! u tempu ! è m’agradia,
Oh ! Meddu ùn si hè mai truvatu.
HAMLET. Ùn avarà cuscenza ‘ssu birbonu di u so travaddu, à cantà zappendu una tomba ?
ARAZIU. L’abitudina hà fattu chì avali li veni naturali.
HAMLET. Pari ‘dda fussi vera : hè u pultronu chì và à u travaddu quandu i ghjacari scappani à u frisciu.
PRIMU BUFFONU (cantendu sempri)
Ma a vichjara à passi ciatti
M’hà chjappu un ghjornu in a so strinta
È suttitarra s’hà purtatu
A me esistenza avali spinta.
Scava una chjeccula.
HAMLET.
‘Ssa chjeccula t’avia una lingua in a so bucca, è tandu pudia cantà ; com’ì ‘ssu furdanu a pichja cussì in tarra, listessi chì l’avaria fatta pà a canteghja di Cainu, quiddu primu criminali ! Pudaria essa a caparaccia d’un gran puliticu ch’iddu tratta avali st’asinu cù praputenza, unu chì vulia burlà à Diu, parchì micca ?
ARAZIU. Hè ancu pussibuli, monsignori.
HAMLET. O allora d’un curtigianu, chì sapia dì : « Bon’ dì, dulci signori ! Comu andemu, beddu signori ? » Pudaria essa monsignori n’importa quali, chì ludaia u cavaddu di monsignori n’importa quali, quandu cridia di pudessilu mendicà, ùn sarà cussì ni ?
ARAZIU. Signor’ sì, pò essa.
HAMLET. Cussì sia ; è avali a Signora di i Salciona, bucchipandulighja, è a marra d’un sacristanu li ricciulighja u settanu. Poca rivuluzioni, sì no a sapemu veda. St’ossi ùn avarani custatu à fà nascia chè robba pà ghjucà à pippuli ? I mei mi frighjini nienti chè di pinsacci.
PRIMU BUFFONU (cantendu)
Un vanghinu, una marra, una marra
È dinò un linzolu di morti ;
È una fossa fatta di tarra,
Di l’invitatu sò la sorti.
Caccia di tarra un’ altra chjeccula.
HAMLET. Eccuni un’ altra ; parchì micca a chjeccula d’un omu di leggi ? Indu sò avali i so quiddità (4), i so arguzii, i so pricidenti, i so tituli di prupiità, è i so malizii ? Parchì tullarighja di fassi pistà u muru da quiddu abreiu cù una vanga lutinosa, è senza purtalli una lagnanza pà i colpi ricivuti ? Hum ! ‘Ssu vilanu era forsa à i so tempi un gran cumpradori di tarrena, cù i so statuti, i so ricunniscenzi, i so cauzioni, i so guaranzii, i so arbatichi. Sarà quì a fini di i so finezzi, è l’imposta di tutti i so imposti chè d’avè a so tencia dilicata ricuparta di pulvariccia dilicata ? I so guaranzii l’assicurarani altru da i so riscatti, è ancu in subrapiù, chè u lungori è a larghezza d’un cuntrattu stampatu in duppiu ? I dunazioni di i so tarri si truvarani difficilmenti in quissi loca, è l’eredu iddu stessu ùn duvarà aspittà altru, ha ?
ARAZIU. Mancu un’ uncia di più, monsignori.
HAMLET. A cartapecura ùn sarà fatta di peddi picurina ?
ARAZIU. Signor’ sì, è ancu di peddi vitiddina.
HAMLET. Sò pecuri è vitedda, quissi chì facini cunfidenza in ‘ss’affari quì. Aghju da parlà cù ‘ssu birbonu. Di qual’hè ‘ssa tomba, o cumpà ?
PRIMU BUFFONU. Hè a meia, signori.
(canta)
È una fossa fatta di tarra,
Di l’invitatu sò la sorti.
HAMLET. Pensu bè ch’idda hè a toia, postu chì tù ti se missu drintu.
PRIMU BUFFONU. Ùn ci seti micca, signori, è in cunsiquenza ùn seti mancu in a tomba ; in ciò chì mi cuncerna, ùn mi so’ micca missu drintu, è puri hè a meia.
HAMLET. Ti se bè missu drintu, par essa drintu è dì ch’idda hè a toia ; hè pà i morti, micca pà i vivi, dunca ti se missu drintu.
PRIMU BUFFONU. Hè una dulci bucia, signori, da mè à vo, è prestu sortu da quì (5).
HAMLET. L’omu par quali tù zappi, qual’hè ?
PRIMU BUFFONU. Pà nisciun omu, signori.
HAMLET. A donna par quali tù zappi, tandu ?
PRIMU BUFFONU. Pà nisciuna, nemmancu.
HAMLET. Allora qual’hè chì s’hà da intarrà quì ?
PRIMU BUFFONU. Una chì era una donna, signori ; ma, ‘dda voghi in paci, hè morta.
HAMLET. Ma quant’iddu hè assulutu, ‘ssu vilanu ! Ci tocca à parlà cù pricisioni, o ci pirdarani l’ambiguità. Diu ni salvi, Araziu, ‘ssi trè ultimi annati n’aghju fattu casu ; l’epica hè duvintata cussì raffinata chì u ditu di u pedi d’un campagnolu stuzzica u talorcu d’un curtigianu, sin’à caccialli i ghjiloni. Da quandu hè chì tù faci u bicchimortu ?
PRIMU BUFFONU. Dipoi u più famosu ghjornu di l’annu, ci vensi quandi u nosciu ultimu rè Hamlet vinsi à Fortinbras.
HAMLET. Quantu faci di quissa ?
PRIMU BUFFONU. Ùn la sapeti micca ? U prima zotticu vinutu a vi pò dì ; hè u ghjornu stessu ch’iddu hè natu Hamlet u ghjovanu ; quissu ch’hè tontu, è ch’hè mossu pà l’Ingliterra.
HAMLET. Iè, vicu, parchì hè mossu in Ingliterra ?
PRIMU BUFFONU. Parchì ? Soca parchì era mattu ; ritruvarà a so raghjoni culà ; o allora, s’iddu ùn pò micca, ùn hè tantu impurtanti culà.
HAMLET. Parchì ?
PRIMU BUFFONU. Nimu si n’avvidarà, culà ; hè un locu indu l’omini sò matti quant’è d’iddu.
HAMLET. Comu hè intuntitu ?
PRIMU BUFFONU. Di manera strana, dicini.
HAMLET. Strana di chì manera ?
PRIMU BUFFONU. Merè, pirdindu a raghjoni.
HAMLET. È da dund’hè successa ?
PRIMU BUFFONU. Dimu… da quì, da u Danimarca ; socu un sacristanu quì, omu è ziteddu, dipoi trenta anni.
HAMLET. Quantu tempu metti à mirzà un omu chì hè suttitarra ?
PRIMU BUFFONU. In verità, s’iddu ùn hè merzu nanzi di mora… chì no t’avemu parichji salmi tocchi da u vaghjolu à ghornu, chì merzani à tempu à u so intarru… vi durarà un corpu ottu o novi anni ; u cunciadori vi durarà novi anni.
HAMLET. Parchì iddu un tempu più longu ?
PRIMU BUFFONU. Voddu dì, signori, u so coghju hè talmenti conciu da u so lavoru ch’iddu metti tempu à piddà l’acqua, è a so acqua hè un beddu putricughjinu pà i catavari di ‘ssi fiddoli di puttani. Eccu un’ altra chjeccula ; ‘ssa chjeccula ghjaci in tarra dipoi vintitrè anni.
HAMLET. Qual’era ?
PRIMU BUFFONU. U fiddolu di puttana u più tontu di tutti i sbarazzini, era. Qual’ criditi ch’iddu era ?
HAMLET. Ostia, chì ni socu.
PRIMU BUFFONU. ‘Dda ci ghjunghi a pesta à ‘ssu bruttu mattarasciatu ! Hà svacatu un fiaschettu di vinu rininu (6) annant’à mè, una volta. Quissa chjeccula, signori, era a chjeccula di Yorick, u buffonu di u rè.
HAMLET. ‘Ss’affari quì ?
PRIMU BUFFONU. ‘Ss’affari stessu.
HAMLET. Lacami veda. Pidda a chjeccula.
Chì disgrazia, poru Yorick ! L’aghju cunnisciutu, Araziu ; era un archettu cù una birbantaria senza fini, un’ eccellenti fantasia ; quantu volti mi purtò à zozzu, è avali, o chì spaventu nienti chè à figuralla ! Mi si volta a trippa. Quì pindiani i labbra chì quantu volti aghju basgiatu. Indu sò i vosci scherzi oramai ? I vosci ghjiranduleri ? I vosci canzoni ? I vosci cacciati alegri chì faciani rughja di cuntentu in ghjiru à a tola ? Avali più manc’ una, pà ridasini di i vosci propii sgrigni ? Firmeti à pandicinà. Tandu muviti in camara di a me signora, è ditili ch’idda si pudarà metta una mani di pinghjera, à stu sembiu li ci vurrà puri à ghjunghjaci. Fetila rida di quissa. Par piaceri, Araziu, dimmi calcosa.
ARAZIU. Divvi calcosa, monsignori ?
HAMLET. A credi chì Lisandru t’avia una mena cussì quandu era in tarra ?
ARAZIU. Pensu chè sì.
HAMLET. È dinò st’odori ? pah ! Riponi a chjeccula.
ARAZIU. Pensu dinò chè sì, monsignori.
HAMLET. À chì usi misari ci tocca à vultà, o ‘Rà ! Parchì tandu ùn imaginà micca u parcursu di a pulvara nobili di Lisandru, mossa sin’à tappà u ciaffu d’una butti ?
ARAZIU. Saria una cunsidarazioni di i più curiosi, una cunsidarazioni simuli.
HAMLET. Innò ni, Diu mi vardi, manc’appena. Ma suvitallu sin’à quì, cù tutta a mudistia chì ci voli, è i pussibilità in capu ; cussì : Lisandru si ni morsi, Lisandru fù intarratu, Lisandru vultò pulvara ; a pulvara ùn hè chè tarra ; cù a tarra impastemu a padda ; è parchì cù ‘ssa padda impastata, dunca in ciò ch’iddu fù cunvirtitu, ùn pudariamu tappà un balliri di biera ?
Cesaru l’imperiali, mortu è turratu fanga
Pà arristà u ventu sarra un carabonu.
‘Ssu cori chì u mondu missi à focu è à sangu
Ci varda di l’inguernu tappendu un muraddonu.
Ma silenziu ! Silenziu ! Scantemuci : eccu u rè chì ghjunghji.
NOTI
(1) Argal in u testu originali, tradutu Argo in francesu ; diffurmazioni comica di u latinu Ergo, chì voli dì « in cunsiquenza ».
(2) « and unyoke », in inglesu (arcaismu), veni à dì : « arristarè u to travaddu ».
(3) Un patronu d’ustaria, fittivu o essendu esistutu à i tempi di Shakespeare.
(4) « Quiddities » in u testu originali, « quiddity » vulendu dì l’essenza d’una cosa in inglesu (da u latinu quidditas), ma dinò « una liti » in termini di ghjustizia. U francesu dici dinò « quiddité » pà parlà di l’essenza cumuna à un gruppu, ancu sì u termini « eccéité » hè più d’usu ind’è l’esistanzialisti è currispondi à u Dasein (l’essa-quì) alimanu d’Heidegger. Emu sceltu d’intigrà u termini tali è quali in a noscia traduzzioni.
(5) « 'Tis a quick lie, sir; 'twill away gain, from me to you. » traduzzioni incerta.
(6) « Flagon of Rhenish », un vinu di u Renu, d’Alimagna.
William Shakespeare
Traduzzioni : Marcu Biancarelli
Illustrazioni : Frans Haals, Young Man with a Skull, c. 1628 (National Gallery of Art)
Attu V
Scena 1
Un cimiteriu.
Entrini dui buffoni, cù vanghini, &c
PRIMU BUFFONU. L’avaremu da intarrà com’è una cristiana, quissa chì circa da par idda u so salutu ?
SICONDU BUFFONU. Ghje’ ti dicu chè sì ; è tandu zappa puri, u ghjudici di paci si hè prununciatu annant’ad idda, è voli un intarru chì sighi cristianu.
PRIMU BUFFONU. È comu pò essa, almenu ch’idda si fussi annigata pà difendasi ?
SICONDU BUFFONU. Cheta, hè ciò ch’ani trovu.
PRIMU BUFFONU. Ci voli ch’idda sighi par difendasi, chì sì di nò ùn pò essa. Chì u prublemu hè cussì : sì ghje’ m’annegu apposta, voli dì ci hè una azzioni, è un’ azzioni cunteni trè radiconi, veni à dì : agiscia, fà, è esecutà. Ergu (1), hè apposta ch’idda s’hè annigata.
SICONDU BUFFONU. Ostia, ma stetilu à senta, u bravu bicchimortu…
PRIMU BUFFONU. Scuseti ghjà, par piaceri. Quì curri l’acqua, ùn hè ? Quì si teni l’omu, d’accordu ? Sì l’omu và à quidda acqua, è ch’iddu s’annega da par iddu, hè iddu chì ci và, chì la volghi o nò ; fetici casu. Ma s’idda hè l’acqua chì veni ad iddu, è l’annega, ùn s’annega micca da par iddu. Ergu, quissu ch’ùn hè culpevuli di a so propia morti ùn compii da par iddu a so vita.
SICONDU BUFFONU. Ma hè a leggi cussì ?
PRIMU BUFFONU. Sicura ch’hè cussì, a leggi. Quandu s’agisci di l’inchiesti di u ghjudici di paci.
SICONDU BUFFONU. Voli sapè ciò ch’e’ pensu ? S’iddu ùn s’era agitu d’una donna di a sgiurizia, l’avariamu intarrata fora da u cimiteriu cristianu.
PRIMU BUFFONU. Tandu, dici u veru ; ed hè monda rigrittevuli chì l’aienti più alti poschini avè u drittu in quissu mondu d’annigassi o d’appiccassi da par iddi, monda di più chè i so pari davanti à Cristu. Aiò, u me vanghinu. Ùn ci hè signori più anziani chè l’urtulani, i zappadori, è i bicchimorti. Mantenini d’Adamu a prufissioni.
SICONDU BUFFONU. Era un signori, iddu ?
PRIMU BUFFONU. Fù u prima chì purtò l’armi.
SICONDU BUFFONU. Aiò, armi ùn avia.
PRIMU BUFFONU. Comu, se un paganu, se ? Comu i capisci tù i Scritturi ? I Scritturi dicini chì Adamu facia l’ortu, pudia fà l’ortu è ùn avè l’armi ? T’aghju da pona un’ altra quistioni annant’à quissa ; è sì tù ùn se bonu à risponda à ‘ssu prupositu, cunfessati subbitu…
SICONDU BUFFONU. Dimmi puri.
PRIMU BUFFONU. Qual’hè quissu chì custruisci meddu chè u muraddori, u maestru d’ascia o u bancalaru ?
SICONDU BUFFONU. U boia chì drizza i furchi ; chì i so custruzzioni si mantenini pà middi clienti.
PRIMU BUFFONU. Mi piaci a to manera di pinsà, a ricunnoscu ; i furchi viaghjani bè ; ma comu viaghjani bè ? Viaghjani bè par quissi chì facini mali ; è tù faci mali di dì chì i furchi sò meddu custruiti chè i ghjesii ; ergu, i furchi t’andariani à tè, sì ! Prova dinò, aiò.
SICONDU BUFFONU. Qual’hè chì custruisci meddu chè u muraddori, u maestru d’ascia o u bancalaru ?
PRIMU BUFFONU. Iè, dimmi quissa, è punarè a coppia (2).
SICONDU BUFFONU. Và bè, avali a possu dì.
PRIMU BUFFONU. Cacciala.
SICONDU BUFFONU. Sangu ‘ll’ostia, ùn la possu dì.
Entrini HAMLET è ARAZIU à calchì passu.
PRIMU BUFFONU. Ùn ti strazià u ciarbeddu pà ‘ss’affari, ch’hè un beddu zifulà à l’asinu ch’ùn vol’ bia ; è sì a quistioni a ti dumandani dinò, arrispondi puri « u bicchimortu » ; i casi ‘ddu custruisci durani sin’à l’ultimu ghjudicamentu. Aiò, ritirati ind’è Yaughan (3), è voltami una ciruchja di vinaccia.
Esci u Sicondu Buffonu.
L’altru zappa è canta.
Quand’eru ghjonu è innamuratu, innamuratu
À mè paria frenesia
Pà cuntrattà, oh ! u tempu ! è m’agradia,
Oh ! Meddu ùn si hè mai truvatu.
HAMLET. Ùn avarà cuscenza ‘ssu birbonu di u so travaddu, à cantà zappendu una tomba ?
ARAZIU. L’abitudina hà fattu chì avali li veni naturali.
HAMLET. Pari ‘dda fussi vera : hè u pultronu chì và à u travaddu quandu i ghjacari scappani à u frisciu.
PRIMU BUFFONU (cantendu sempri)
Ma a vichjara à passi ciatti
M’hà chjappu un ghjornu in a so strinta
È suttitarra s’hà purtatu
A me esistenza avali spinta.
Scava una chjeccula.
HAMLET.
‘Ssa chjeccula t’avia una lingua in a so bucca, è tandu pudia cantà ; com’ì ‘ssu furdanu a pichja cussì in tarra, listessi chì l’avaria fatta pà a canteghja di Cainu, quiddu primu criminali ! Pudaria essa a caparaccia d’un gran puliticu ch’iddu tratta avali st’asinu cù praputenza, unu chì vulia burlà à Diu, parchì micca ?
ARAZIU. Hè ancu pussibuli, monsignori.
HAMLET. O allora d’un curtigianu, chì sapia dì : « Bon’ dì, dulci signori ! Comu andemu, beddu signori ? » Pudaria essa monsignori n’importa quali, chì ludaia u cavaddu di monsignori n’importa quali, quandu cridia di pudessilu mendicà, ùn sarà cussì ni ?
ARAZIU. Signor’ sì, pò essa.
HAMLET. Cussì sia ; è avali a Signora di i Salciona, bucchipandulighja, è a marra d’un sacristanu li ricciulighja u settanu. Poca rivuluzioni, sì no a sapemu veda. St’ossi ùn avarani custatu à fà nascia chè robba pà ghjucà à pippuli ? I mei mi frighjini nienti chè di pinsacci.
PRIMU BUFFONU (cantendu)
Un vanghinu, una marra, una marra
È dinò un linzolu di morti ;
È una fossa fatta di tarra,
Di l’invitatu sò la sorti.
Caccia di tarra un’ altra chjeccula.
HAMLET. Eccuni un’ altra ; parchì micca a chjeccula d’un omu di leggi ? Indu sò avali i so quiddità (4), i so arguzii, i so pricidenti, i so tituli di prupiità, è i so malizii ? Parchì tullarighja di fassi pistà u muru da quiddu abreiu cù una vanga lutinosa, è senza purtalli una lagnanza pà i colpi ricivuti ? Hum ! ‘Ssu vilanu era forsa à i so tempi un gran cumpradori di tarrena, cù i so statuti, i so ricunniscenzi, i so cauzioni, i so guaranzii, i so arbatichi. Sarà quì a fini di i so finezzi, è l’imposta di tutti i so imposti chè d’avè a so tencia dilicata ricuparta di pulvariccia dilicata ? I so guaranzii l’assicurarani altru da i so riscatti, è ancu in subrapiù, chè u lungori è a larghezza d’un cuntrattu stampatu in duppiu ? I dunazioni di i so tarri si truvarani difficilmenti in quissi loca, è l’eredu iddu stessu ùn duvarà aspittà altru, ha ?
ARAZIU. Mancu un’ uncia di più, monsignori.
HAMLET. A cartapecura ùn sarà fatta di peddi picurina ?
ARAZIU. Signor’ sì, è ancu di peddi vitiddina.
HAMLET. Sò pecuri è vitedda, quissi chì facini cunfidenza in ‘ss’affari quì. Aghju da parlà cù ‘ssu birbonu. Di qual’hè ‘ssa tomba, o cumpà ?
PRIMU BUFFONU. Hè a meia, signori.
(canta)
È una fossa fatta di tarra,
Di l’invitatu sò la sorti.
HAMLET. Pensu bè ch’idda hè a toia, postu chì tù ti se missu drintu.
PRIMU BUFFONU. Ùn ci seti micca, signori, è in cunsiquenza ùn seti mancu in a tomba ; in ciò chì mi cuncerna, ùn mi so’ micca missu drintu, è puri hè a meia.
HAMLET. Ti se bè missu drintu, par essa drintu è dì ch’idda hè a toia ; hè pà i morti, micca pà i vivi, dunca ti se missu drintu.
PRIMU BUFFONU. Hè una dulci bucia, signori, da mè à vo, è prestu sortu da quì (5).
HAMLET. L’omu par quali tù zappi, qual’hè ?
PRIMU BUFFONU. Pà nisciun omu, signori.
HAMLET. A donna par quali tù zappi, tandu ?
PRIMU BUFFONU. Pà nisciuna, nemmancu.
HAMLET. Allora qual’hè chì s’hà da intarrà quì ?
PRIMU BUFFONU. Una chì era una donna, signori ; ma, ‘dda voghi in paci, hè morta.
HAMLET. Ma quant’iddu hè assulutu, ‘ssu vilanu ! Ci tocca à parlà cù pricisioni, o ci pirdarani l’ambiguità. Diu ni salvi, Araziu, ‘ssi trè ultimi annati n’aghju fattu casu ; l’epica hè duvintata cussì raffinata chì u ditu di u pedi d’un campagnolu stuzzica u talorcu d’un curtigianu, sin’à caccialli i ghjiloni. Da quandu hè chì tù faci u bicchimortu ?
PRIMU BUFFONU. Dipoi u più famosu ghjornu di l’annu, ci vensi quandi u nosciu ultimu rè Hamlet vinsi à Fortinbras.
HAMLET. Quantu faci di quissa ?
PRIMU BUFFONU. Ùn la sapeti micca ? U prima zotticu vinutu a vi pò dì ; hè u ghjornu stessu ch’iddu hè natu Hamlet u ghjovanu ; quissu ch’hè tontu, è ch’hè mossu pà l’Ingliterra.
HAMLET. Iè, vicu, parchì hè mossu in Ingliterra ?
PRIMU BUFFONU. Parchì ? Soca parchì era mattu ; ritruvarà a so raghjoni culà ; o allora, s’iddu ùn pò micca, ùn hè tantu impurtanti culà.
HAMLET. Parchì ?
PRIMU BUFFONU. Nimu si n’avvidarà, culà ; hè un locu indu l’omini sò matti quant’è d’iddu.
HAMLET. Comu hè intuntitu ?
PRIMU BUFFONU. Di manera strana, dicini.
HAMLET. Strana di chì manera ?
PRIMU BUFFONU. Merè, pirdindu a raghjoni.
HAMLET. È da dund’hè successa ?
PRIMU BUFFONU. Dimu… da quì, da u Danimarca ; socu un sacristanu quì, omu è ziteddu, dipoi trenta anni.
HAMLET. Quantu tempu metti à mirzà un omu chì hè suttitarra ?
PRIMU BUFFONU. In verità, s’iddu ùn hè merzu nanzi di mora… chì no t’avemu parichji salmi tocchi da u vaghjolu à ghornu, chì merzani à tempu à u so intarru… vi durarà un corpu ottu o novi anni ; u cunciadori vi durarà novi anni.
HAMLET. Parchì iddu un tempu più longu ?
PRIMU BUFFONU. Voddu dì, signori, u so coghju hè talmenti conciu da u so lavoru ch’iddu metti tempu à piddà l’acqua, è a so acqua hè un beddu putricughjinu pà i catavari di ‘ssi fiddoli di puttani. Eccu un’ altra chjeccula ; ‘ssa chjeccula ghjaci in tarra dipoi vintitrè anni.
HAMLET. Qual’era ?
PRIMU BUFFONU. U fiddolu di puttana u più tontu di tutti i sbarazzini, era. Qual’ criditi ch’iddu era ?
HAMLET. Ostia, chì ni socu.
PRIMU BUFFONU. ‘Dda ci ghjunghi a pesta à ‘ssu bruttu mattarasciatu ! Hà svacatu un fiaschettu di vinu rininu (6) annant’à mè, una volta. Quissa chjeccula, signori, era a chjeccula di Yorick, u buffonu di u rè.
HAMLET. ‘Ss’affari quì ?
PRIMU BUFFONU. ‘Ss’affari stessu.
HAMLET. Lacami veda. Pidda a chjeccula.
Chì disgrazia, poru Yorick ! L’aghju cunnisciutu, Araziu ; era un archettu cù una birbantaria senza fini, un’ eccellenti fantasia ; quantu volti mi purtò à zozzu, è avali, o chì spaventu nienti chè à figuralla ! Mi si volta a trippa. Quì pindiani i labbra chì quantu volti aghju basgiatu. Indu sò i vosci scherzi oramai ? I vosci ghjiranduleri ? I vosci canzoni ? I vosci cacciati alegri chì faciani rughja di cuntentu in ghjiru à a tola ? Avali più manc’ una, pà ridasini di i vosci propii sgrigni ? Firmeti à pandicinà. Tandu muviti in camara di a me signora, è ditili ch’idda si pudarà metta una mani di pinghjera, à stu sembiu li ci vurrà puri à ghjunghjaci. Fetila rida di quissa. Par piaceri, Araziu, dimmi calcosa.
ARAZIU. Divvi calcosa, monsignori ?
HAMLET. A credi chì Lisandru t’avia una mena cussì quandu era in tarra ?
ARAZIU. Pensu chè sì.
HAMLET. È dinò st’odori ? pah ! Riponi a chjeccula.
ARAZIU. Pensu dinò chè sì, monsignori.
HAMLET. À chì usi misari ci tocca à vultà, o ‘Rà ! Parchì tandu ùn imaginà micca u parcursu di a pulvara nobili di Lisandru, mossa sin’à tappà u ciaffu d’una butti ?
ARAZIU. Saria una cunsidarazioni di i più curiosi, una cunsidarazioni simuli.
HAMLET. Innò ni, Diu mi vardi, manc’appena. Ma suvitallu sin’à quì, cù tutta a mudistia chì ci voli, è i pussibilità in capu ; cussì : Lisandru si ni morsi, Lisandru fù intarratu, Lisandru vultò pulvara ; a pulvara ùn hè chè tarra ; cù a tarra impastemu a padda ; è parchì cù ‘ssa padda impastata, dunca in ciò ch’iddu fù cunvirtitu, ùn pudariamu tappà un balliri di biera ?
Cesaru l’imperiali, mortu è turratu fanga
Pà arristà u ventu sarra un carabonu.
‘Ssu cori chì u mondu missi à focu è à sangu
Ci varda di l’inguernu tappendu un muraddonu.
Ma silenziu ! Silenziu ! Scantemuci : eccu u rè chì ghjunghji.
NOTI
(1) Argal in u testu originali, tradutu Argo in francesu ; diffurmazioni comica di u latinu Ergo, chì voli dì « in cunsiquenza ».
(2) « and unyoke », in inglesu (arcaismu), veni à dì : « arristarè u to travaddu ».
(3) Un patronu d’ustaria, fittivu o essendu esistutu à i tempi di Shakespeare.
(4) « Quiddities » in u testu originali, « quiddity » vulendu dì l’essenza d’una cosa in inglesu (da u latinu quidditas), ma dinò « una liti » in termini di ghjustizia. U francesu dici dinò « quiddité » pà parlà di l’essenza cumuna à un gruppu, ancu sì u termini « eccéité » hè più d’usu ind’è l’esistanzialisti è currispondi à u Dasein (l’essa-quì) alimanu d’Heidegger. Emu sceltu d’intigrà u termini tali è quali in a noscia traduzzioni.
(5) « 'Tis a quick lie, sir; 'twill away gain, from me to you. » traduzzioni incerta.
(6) « Flagon of Rhenish », un vinu di u Renu, d’Alimagna.
William Shakespeare
Traduzzioni : Marcu Biancarelli
Illustrazioni : Frans Haals, Young Man with a Skull, c. 1628 (National Gallery of Art)