Ci hè calcosa di Falling Down in 'ssu testu di Jo Antonetti, è ci hè ancu u mezu di vedaci a cronica d'un mondu chì no cunniscimu, cù pulitichi cinichi è currotti, prufiziunali di u BTP azezi, è trafalera di u spiritu è di i cumpurtamenti. U criminu hè à l'orlu di l'agunia suciali. È sì a fin' di u mondu era ghjà quì ? È sì u peghju ci avia suttimissu à modu difinitivu ?
A timpesta s’era calmata. Solu qualchì accendita luntana ramintava u so passaghju. U lume era vultatu in casa, è a so miseria li saltava à l’ochji. Vetri rotti nantu à e vechje finestre tarlate lasciavanu entre un currente chì vi tufunava l’osse, u tettu chì ùn avia di tettu chè u nome sguttava tutta l’acqua piuvana di a notte, infunghendu appena di più a tappizzeria gialliccia, chì si staccava pezzu à pezzu, u mullizzu cupria u sulaghju è i vermignattuli pussedianu i lochi. Ùn avia mancu più un pezzu di pane à runzicà, era ghjuntu in fondu di l'abbissu.
Ma u più chì li dava frastornu, era di vede ‘ssu pezzone viotu di mubiglia, solu un tavulinacciu sgangheratu è quattru serie, vicinu à u carminu duve si cunsumava un focu malatu.
In ‘ssu pezzone qualchì anni fà, ci era u lussu, futogli di coghju, ultimu mudellu di televisiò, pitture di maestri à i muri, lampioni in cristallu, tuttu era quì per signalà chì l’omu avia riesciutu. Ùn avia micca gustu ma, avia riesciutu.
Ci avia ricevutu ancu a ghjente bè, a ghjente impurtante in ‘ssa casa, merri, cunsigli generali, prefetti è ancu ministri, tutti venianu à falli a riferanza, guasi guasi à rendeli omaggiu. È ellu, fieru, i tichjava d’aligostie, di ragnole, è di lucapanti, d’agnelli ristiti è di carne purcina d’alta qualità, si facia un onore di offreli i sò più belli Bordeaux, è u so Champagne u più caru.
Accatizò a rusta cù u suffiettu.
Oghje li anu giratu u spinu. Tutti. Ancu quelli ch’ellu avia cacciatu di a nassa, u guardanu, sdignosi, elli chì li liccavanu u culu quand'ellu era putente, avianu cuntribuitu à fallu cascà, n'era cunvintu, pensava di supranalli, ma s'avvidia oghje, ch'elli s'eranu ghjuvatu d'ellu.
Si dumandò ciò chì u facia soffre u più . Esse malandatu o esse righjittatu da l’alta sucietà. Una bunfulata aprì u cadaveru di ciò chì fù a porta d’entrata, lasciendu entre un sole palidu.
S’arrizò, mezu abbambanatu, sciaccò nentru à u saccu appena di manghjusca, una buttiglia d’acqua è di latte, una scatula di cartucci è una vechja pistola rughjinosa.
S’avviò ver’di u giardinu.
A mezu à l’anzianu green di golf , a terra era stata vultulata in trè lochi. Trè fosse, duie chjuche è una più grande. Lampò un’ ochjata freta, sapia ch’ellu ùn avia pussutu fà altrimente, ellu era ingrandatu in a miseria, a cunniscia, l’avia seguitatu nantu à i passi di a so zitellina, a pudia impettà torna. Ma elli, innò. Eranu stati abituati à u lussu, à a tratichjina è a spulera, i vestiti di marca è a divizia in tuttu.
Serianu stati troppu debbuli, serianu stati un pesu nù u s’avvene.
Avia tombu più d’una volta in a so vita, eri sera per a prima volta, avia pientu, micca tumbendu i ciucci, chì ùn si n’eranu avvisti, durmendu in prufondu, ma u sguardu di a moglia quand’ellu a strangulò l’avia cummossu in veru.
Si girò un’ultima volta nantu à vint’anni di a so vita, a ruvina di ciò chì fù a so casa, e tombe di quelli chì funu a so sola famiglia, si girò duie seconde è scappò ver’ di u meziornu.
Ùn avia più tempu à perde, un’ antra vita cuminciava per ellu avà, è certi ùn tardarianu à sapella.
Jo Antonetti
[/justify]