Hè unu strattu d'un' opara in cursu di scrittura (Quadernu Indivisu), cù Stefanu Cesari à a scrittura. S'intitulighja Nativu...
Lampu un ochji à traversu à a vitrata. U celi hè turchinu lisciu, u mari culandi guasgi neru, induvinemu à u so culori chì l’acqua hè ghjacciata, ancu s’è no semu d’istatina.
U ventu hà puri arrutatu tuttu, a luci, i cuntorna
Femu attinzioni
Indo ch’e no punimu u sguardu, puri a mani.
U prisenti pari assulutu. Avali.
U me babbu hè un tarcanu, ci riesci à andà sin’à u scoddu culà natendu, duva ci so’ i pontichi tamanti, hè veramenti à luntanu. E mi dici : dui tavuli suffalati, u rondu d’un vechju focu, è basta.
U vicu st’isulottu da u quatresimu pianu di l’appartamentu, ancu s’idd’ ani custruitu una rangata d’immobuli, di risturanti è di caffè. Tempu passendu, ùn mi n’invengu più com’ era nanzi, quand’e no vidiamu u portu. L’acqua avanzaia di più mi pari, ùn era ch’è una marina tamanta pien’ à zinzala chì ci manghjaiani vivi tutti i quattordici luddu, hè po’ quì ch’è no staiamu. Unu spaziu strintu à campà, prestu sò i salini, prestu a campagna, a suara è a so tampa à millioni tutt’ i sett’ anni, un veru Asempiu d’un’ Apucalissi. L’eucalipitu, maiori ch’idd’ hè, à i so peda u padolu è a frebba rimastucata da i vechji chì s’ammerdani. I chjosa di tarabucciulu
à vista d’ochja
com’è ‘n quiddi loca ndu ci stani i morti.
U me babbu nata sin’à u scoddu pà imprissiunà a me mamma, ùn la socu s’iddu li porta calcosa, una prova una cunchiglia una muneta l’acqua in bucca o nudda
U cori batti prufundu, hè di quissa ch’è no dimu
D’un parlà
Prufundu.
A boci cala nant’à una canzona
Calcosa trimulighja in bucca
D’essa palisatu
A seguita, ùn la cunnoscu micca, ci hè una razza di biotu in a stodia, ùn ci vol’ micca à dumandà hè cussì ùn la socu micca veramenti qual ‘ddi sò
St’ omu musculatu è a donna chì u voli bè.
Quì, saria, par mè com’è par d’altri
Un sicretu capitali. U sicretu di nanz’ à no
Dui chi si figurighjani, un focu spintu in a notti, quissu di l’intinzioni cuparti.
Eccu.
A pussibiltà d’una stodia chì dormi quì, ch’idda dormi, puri, in a so tarra.
Lachemula, vicin’à u mari.
Mi conti a to ghjuvantù i nàccari davanti à i scoddi, manenti à u bordu. Si pudia plunsgià par coddali senza sforzi. Si vindiani à i turisti di passaghju, ùn ci n’era tantu. Paria un paesu à principiu ‘llu mondu, è purtantu, ghjà dommu, mi conti
U mari, ci richjaraia da a stancaghjina com’è i cavadda. A sciuma hè un balsamu pa’ u corpu frustu, d’avè scaricatu tutt’ a ghjurnata i batella vinuti da u cuntinenti, è livatu u suvaru malgartu i furmiculi russi. Una siconda peddi di lutu chi si sfassa in l’acqua, a brusgiatura di u sali a rimpiazza
è a carta di u celi
scritta nant’à i visi à a longa, u soli
cintrali
u surrisu ‘lli bardona
dopu à l’abbrucata, circarè, ma induva ? a friscura è una mani bianca à stringhja.
S’e tu a trovi, s’hà da ritirà, presta
bella.
Com’è un fantasmu,
ma u fattu si stà
ssa stodia ùn asisti.
Stefanu Cesari
Illustrazioni : Henry Fuseli, Prospero, Caliban è Miranda in a Timpesta, 1825.
Lampu un ochji à traversu à a vitrata. U celi hè turchinu lisciu, u mari culandi guasgi neru, induvinemu à u so culori chì l’acqua hè ghjacciata, ancu s’è no semu d’istatina.
U ventu hà puri arrutatu tuttu, a luci, i cuntorna
Femu attinzioni
Indo ch’e no punimu u sguardu, puri a mani.
U prisenti pari assulutu. Avali.
U me babbu hè un tarcanu, ci riesci à andà sin’à u scoddu culà natendu, duva ci so’ i pontichi tamanti, hè veramenti à luntanu. E mi dici : dui tavuli suffalati, u rondu d’un vechju focu, è basta.
U vicu st’isulottu da u quatresimu pianu di l’appartamentu, ancu s’idd’ ani custruitu una rangata d’immobuli, di risturanti è di caffè. Tempu passendu, ùn mi n’invengu più com’ era nanzi, quand’e no vidiamu u portu. L’acqua avanzaia di più mi pari, ùn era ch’è una marina tamanta pien’ à zinzala chì ci manghjaiani vivi tutti i quattordici luddu, hè po’ quì ch’è no staiamu. Unu spaziu strintu à campà, prestu sò i salini, prestu a campagna, a suara è a so tampa à millioni tutt’ i sett’ anni, un veru Asempiu d’un’ Apucalissi. L’eucalipitu, maiori ch’idd’ hè, à i so peda u padolu è a frebba rimastucata da i vechji chì s’ammerdani. I chjosa di tarabucciulu
à vista d’ochja
com’è ‘n quiddi loca ndu ci stani i morti.
U me babbu nata sin’à u scoddu pà imprissiunà a me mamma, ùn la socu s’iddu li porta calcosa, una prova una cunchiglia una muneta l’acqua in bucca o nudda
U cori batti prufundu, hè di quissa ch’è no dimu
D’un parlà
Prufundu.
A boci cala nant’à una canzona
Calcosa trimulighja in bucca
D’essa palisatu
A seguita, ùn la cunnoscu micca, ci hè una razza di biotu in a stodia, ùn ci vol’ micca à dumandà hè cussì ùn la socu micca veramenti qual ‘ddi sò
St’ omu musculatu è a donna chì u voli bè.
Quì, saria, par mè com’è par d’altri
Un sicretu capitali. U sicretu di nanz’ à no
Dui chi si figurighjani, un focu spintu in a notti, quissu di l’intinzioni cuparti.
Eccu.
A pussibiltà d’una stodia chì dormi quì, ch’idda dormi, puri, in a so tarra.
Lachemula, vicin’à u mari.
Mi conti a to ghjuvantù i nàccari davanti à i scoddi, manenti à u bordu. Si pudia plunsgià par coddali senza sforzi. Si vindiani à i turisti di passaghju, ùn ci n’era tantu. Paria un paesu à principiu ‘llu mondu, è purtantu, ghjà dommu, mi conti
U mari, ci richjaraia da a stancaghjina com’è i cavadda. A sciuma hè un balsamu pa’ u corpu frustu, d’avè scaricatu tutt’ a ghjurnata i batella vinuti da u cuntinenti, è livatu u suvaru malgartu i furmiculi russi. Una siconda peddi di lutu chi si sfassa in l’acqua, a brusgiatura di u sali a rimpiazza
è a carta di u celi
scritta nant’à i visi à a longa, u soli
cintrali
u surrisu ‘lli bardona
*
dopu à l’abbrucata, circarè, ma induva ? a friscura è una mani bianca à stringhja.
S’e tu a trovi, s’hà da ritirà, presta
bella.
Com’è un fantasmu,
ma u fattu si stà
ssa stodia ùn asisti.
Stefanu Cesari
Illustrazioni : Henry Fuseli, Prospero, Caliban è Miranda in a Timpesta, 1825.